Rețeta ciorbă de perișoare ca la mama.

Rețetă scrisă de: AlexandraCurs: SupeBucătărie: RomâniaDificultate: Mediu
Porții

10

porții
Timp preparare

00:30

minute
Timp gătire

1

minute
Calorii

161

cal

Ciorba de perișoare este una dintre cele mai tipice ciorbe românești. Ingredientele, în special verdețurile, diferă de la o regiune la alta. Până și felul în care este consumată. Noi spre exemplu atunci când facem această ciorbă suntem „armați” cu un ardei iute într-o mână și cu lingurița în cealaltă, parcă nu aluncă la fel fără ceva iute pe lângă.

Ingrediente pentru perișoare:

  • 500g carne tocată de porc, vită sau vițel.

  • 60-80g orez.

  • 1 ou.

  • sare, piper, cimbru, pătrunjel.

  • Ingrediente pentru ciorbă:
  • 3-4l apă.

  • 2 morcovi.

  • 2-3 costițe de porc.

  • 1 felie țelină.

  • o rădăcină de pătrunjel

  • o rădăcină de păstârnac.

  • o ceapă albă medie.

  • un ardei gras roșu.

  • 2-3 roșii medii decojite.

  • 300ml borș sau zeamă varză murată (după gust).

  • 1-2 ligurițe sare, piper.

  • leuștean (după gust).

  • 2-3 cartofi (opțional).

Mod de preparare CIORBĂ:

  • Trebuie să pui o oală cu apă la fiert. Când apa începe să fiarbă, adaugă o linguriță de sare și costițele de porc. Trebuie opărite 1 minut, apoi scoase din oală.
  • Aruncă apa și clătește bine oala. Adaugă 3L de apă și așteaptă până clocotește. Pune acum costițele de porc și lasă-le să fiarbă 30 de minute.
  • Când cele 30 de minute au trecut, adaugă roșiile, rădăcina de pătrunjel, ardeiul gras, morcovii, ceapa, păstârnacul, țelina, toate tăiate mărunt/răzălite.
  • Lasă ciorba să mai fiarbă încă 10-15 minute sau până când legumele sunt puțin mai moi.
  • Mod de preparare perișoare:
  • Amestecă carnea tocată cu oul, orezul (orezul trebuie spălat și scurs bine), sare, piper, cimbru, pătrunjel.
  • Perișoarele se vor umfla la fiert, deci nu trebuie să fie foarte mari. Ajunge să fie de dimensiunea unei nuci foarte mici. Le poți forma cu o mână umedă. Încearcă să le faci cât de cât egale. Așează perișoarele într-o tavă/farfurie una lângă alta, să nu fie suprapuse!
  • Adaugă perișoarele în ciorbă și cartofii (trebuie să fie tăiați de aceeași dimensiune). Pune un capac peste oală și lasă ciorba să fiarbă până când perișoarele sunt fierte.
  • Adaugă borșul/zeama de varză murată (după gust) și gustă ciorba, adaugi ulterior dacă-i nevoie de sare și o mai lași timp de 5-6 minute să mai fiarbă. De preferat ar fi să o lași să se odihnească 5-6 minute, în general cel mai bun gust o are a doua zi când s-a „așezat”.

Note:

  • Există mai multe variațiuni, ciorbă cu perișoare de carne de pui, ciorbă cu perișoare de carne de pește, de perișoare cu sflecă roșie și legume.

    Opinia ta Conteaza !

    Dacă v-a plăcut această rețetă, vă rugăm să lăsați un comentariu. Acest lucru îi va ajuta și pe alții să descopere website-ul și rețetele noastre. Mulțumim pentru sprijin!

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.



    Pentru publicarea comentariului trebuie să accepți Politica de Confidențialitate.