Cremă de fasole cu ardei copți de post
Pregătește-ți pentru masa de post niște cremă de fasole cu ardei copți. Este ușor de făcut, preparatul este nutritiv și sănătos dar și ușor de personalizat.
- Timp Preparare: 20 min
- Timp Total: 20 min
- Porții: 4 porții
- Categorie: Retete de post
- Bucătărie: European
Ingrediente:
2 conserve de fasole albă.
2 ardei copți.
2 linguri ulei.
2 lingurițe de sos tahini, sare, piper, semințe de dovleac.
pătrunjel și busuioc după gust.
2–3 căței de usturoi.
oregano cu coriandru (opțional).
Mod de preparare:
- Scoate fasolea din conservă, spal-o sub apă rece și las-o să se scurgă într-o sită. Scurge și lasă la răcit ardeii copți.
- Pune în blender fasolea, ardeii, uleiui, sosul tahini, sare și piper apoi mixează până se omogenizează. Pune compoziția într-un bol apoi adaugă busuiocul, pătrunjelul, cățeii de usturoi trecuți prin presă și semințele de dovleac întregi.
- Ornează cu puțin ulei, semințe la alegere și ierburi aromate. Servește sau pune-o într-un recipient ce se închide ermetic (poți să o ții la frigider 2-3 zile).
Note
Poți să adaugi deasupra migdale, semințe de in sau chia dar și semințe de floarea-soarelui pentru o textură crocantă și un plus de nutrienți.
Poți să folosești crema ca umplutură pentru lipii sau sandvișuri.
Opțional, poți să adaugi lămâie sau puțin oțet balsamic.
Informații Nutriționale
- Pentru o porție de: 100g
- Calorii: 100kcal
- Zahăr: 0
- Sodiu: 0
- Grăsimi: 3g
- Grăsimi Sat: 0
- Grăsimi Nesat: 0
- Grăsimi Trans: 0
- Carbohidrați: 15g
- Fibre: 5g
- Proteine: 5g
- Colesterol: 0
* Aceste valori nutriționale sunt o estimare și pot varia în funcție de ingredientele folosite. Este important să consultați un medic sau un dietetician pentru sfaturi nutriționale specifice.