Rețetă cârnați de casă din porc

Rețetă scrisă de: AlexandraCurs: MezeluriBucătărie: RomâniaDificultate: Mediu
Porții

10

porții
Timp preparare

5

ore 
Timp gătire

00:20

minute
Calorii

321

cal

Cârnați de casă din porc, o rețetă tradițional românească. Cum ar trebui să fie cârnațul perfect? Bine condimentat, frumos colorat iar aceste lucruri făcute bine îi fac extrem de gustoși! Ce-mi place cel mai mult la acest mezel, este că poți să-l gătești în diverse moduri.

Cruzi, uscați, afumați, nu contează. De preferat ar fi să-i prepari iarna, când temperatura scade sub 5°C. Dacă totuși decizi să-i faci vara, ar fi de preferat să-i consumi repede. Carnea mi-am procurat-o de la o măcelarie, dacă ai porc cu atât mai bine.

Ingrediente:

  • 1kg carne pulpă de porc.

  • 1kg poală(burtă,fleică) de porc.

  • 20-30g sare (puneți prima data 20, frământați apoi gustați).

  • 6-15g piper (după gust).

  • 20g boia de ardei dulce.

  • 30g de usturoi.

  • 5g cimbru uscat.

  • 2g coriandru.

  • 2g ienibahar.

  • 400ml supă de oase sau apă rece.

  • 3g ardei iute sau boia de ardei iute (opțional).

Mod de preparare:

  • Îndepărtează de pe carne pielițele, venele, cheagurile de sânge. Spală carnea, asigură-te că ai uscat-o bine și începe să o toci. Poți alege orice sită pentru tocat carnea, am văzut oameni care folosesc de 3mm dar și de 8mm. Depinde de cum vreți să fie carnea, mai fină sau mai mare.
  • V-aș recomanda să vă măcinați voi condimentele, vor oferi un alt gust cârnaților. Totuși, dacă le ai deja măcinate nu-i așa mare bai.

    Pregătește un lighean sau o cratiță mare și pune carnea tocată în ea. Adaugă condimentele (sarea, ienibahar, ardeiul iute, coriandrul, boiaua de ardei și cimbrul). Nu măcina cimbrul.

    Usturoiul se curăță și pisează foarte fin, apoi se toarnă în supa de oase (de preferat) sau apa rece, lași puțin să se imbine usturoiul și toarnă apa sau supa de oase printr-o sită, să nu bagi usturoiul în pasta de cârnați.
  • Este foarte important să frământați carnea! Trebuie mai multă răbdare și să o faci timp de 20-30 de minute. Dacă faci acest lucru, grăsimea, apa, condimentele se vor îmbiba mult mai bine, oferind cârnaților un gust mult mai bun.
  • A venit și timpul să gustați. Pune o tigaie pe foc și prăjește niște pastă de cârnați, le poți face chiftele. Gustă fără pâine și muștar. Savurează și vezi dacă-ți place gustul. Să nu adaugi sare sau piper, nu adăuga nimic pentru moment.
  • Pune pasta de cârnați și las-o la frigider până a doua zi. Să nu o pui la congelator, ci la rece sau într-o cameră rece.
  • A doua zi se scoate carnea de la frigider și se frământă din nou, 10 de minute.
  • Gustăm din nou, exact același procedeu. Prăjește două 2-3 chiftele și vezi dacă mai trebuie să adaugi ceva condimente. Dacă cumva mai adaugi sare, piper, boia etc frământă iar să fii sigur/ă că se îmbină gustul condimentelor.
  • Pregătește intenstinele de porc sau de oaie, n-are relevanță de care. Spală intestinele în apă călduță, le lași 30 de minute în apă cu felii de lămâie sau puțin oțeț. Acest lucru va albi intestinele și va îndepărta puțin din mirosul specific.
  • Umple cârnații cât mai bine, nu tare deoarece mațul pocnește dar nici nu-i face lăbărțați.
  • După umplere, poți să-i lași așa, sau să le faci capete mai mici sau mari. Atârnă-i într-un loc uscat și răcoros, pentru a se usca. Lasă-i la uscat 24-48 de ore.
  • După zvântare, poți să-i afumi la fum cald timp de 2-3 ore sau la fum rece timp de o zi. Este bine să fie lăsați cam 48 de ore în afumătoare, după ce s-a încheiat afumarea.
  • Cârnații afumați sau neafumați, se pot lăsa la uscat, într-un loc răcoros și aeresit. Poți să îi tai și să-i lași la congelator, dar trebuie să-i vidați.

Note:

  • Atunci când faci chifteluțe, neaparat să îi mânânci goi! Așa poți să-i simți gustul și să-ți dai seama dacă are nevoie de ceva.

    Opinia ta Conteaza !

    Dacă v-a plăcut această rețetă, vă rugăm să lăsați un comentariu. Acest lucru îi va ajuta și pe alții să descopere website-ul și rețetele noastre. Mulțumim pentru sprijin!

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.



    Pentru publicarea comentariului trebuie să accepți Politica de Confidențialitate.