Rețetă maioneză de avocado cu ou
Cu doar câteva ingrediente poți să-ți prepari maioneză de avocado cu ou, este practic un înlocuitor sănătos al maionezei clasice și mult mai ușor de făcut.
- Timp Preparare: 15 min
- Timp Gătire: 4 min
- Timp Total: 19 min
- Porții: 4 porții
- Categorie: Sos
- Bucătărie: Diverse
Ingrediente:
1 avocado.
2 ouă.
2 lingurițe zeamă de lămâie/oțet alb.
2 lingurițe muștar.
sare și piper după gust.
coriandru și alte condimente (opțional).
1–2 căței de usturoi tocați (opțional).
Mod de preparare:
- Când apa clocotește, adaugă ouăle și fierbe-le aprox. 3-4 minute. Răcește-le sub jet de apă rece, scobește avocado-ul și pune toate ingredientele într-un blender. Mixează, gustă și mai asezonează dacă este nevoie, servește.
Note
Dacă dorești ca maioneza de avocado să fie mai subțire, adaugă apă sau ulei.